Fazele procesului mental de traducere

 Indiferent daca vorbim de o traducere din romana in italiana sau din italiana in romana, procesul de traducere se prezinta destul de complex. Conform teoriei lui Renzo Titone, traducerea reprezinta o forma de operare intertextuala ce necesita abilitati sofisticate de sincronizare de texte in limba-sursa si in limba-tinta la nivel sintactic, semantic si pragmatico-stilistic. Una din dovezile cele mai relevante ale acestei complexitati o reprezinta dificultatile cu care se confrunta traducerea mecanica care nici in prezent nu a reusit sa descifreze „cutia neagra” a procesului traductiv.

Teoria generala a traducerii, ca urmare a analizei procesului de traducere, propune doua modele: modelul trifazic (Faza 1: decodificarea limbii-sursa, Faza 2: transferul si Faza 3: codificarea in limba-tinta) si modelul bifazic (Faza 1: identificarea si analiza textului in limba-sursa si Faza 2: reconstituirea sau sinteza textului in limba-tinta). Majoritatea autorilor prefera modelul bifazic, fiind considerat de catre acestia mult mai credibil.

Un lucru este clar: succesul concret al traducatorului depinde de abilitatile sale de decodificare a limbii-sursa si de abilitatile sale de codificare sau recodificare in limba-tinta. Ambele abilitati, insa, sunt un intreg de multe alte componente, precum caracteristicile psihologice sau mentale ale traducatorului, experienta sa in traduceri, motivatia de care da dovada, corelarea (sau lipsa de corelare) intre gradul de dificultate a textului si nivelul de competenta a traducatorului etc.

In lucrarea sa intitulata „Traductologie si traducere”, Dana Grasso identifica doua faze ale procesului mental de traducere:

Faza A: lectura sau intelegerea textului-sursa

si

Faza B: reconstituirea sau sinteza textului-tinta

Pentru aprofundarea acestui subiect, va recomandam citirea in intregime a lucrarii sus mentionate.

Sursa: Dana Grasso, Traduttologia e Traduzione, Editura Meteor Press, 2003.